23 de ani de Fiord Club: O taină a generațiilor

Spiritul locului și concertele live fac din Fiord, pentru mulți, ACASĂ Acasă. Acesta este cuvântul cel mai des folosit de cei care merg de ani buni la Fiord. Luna aceasta, barul „din capătul Bulevardului” împlinește 23 de ani. Mulți dintre noi îl știm de când era doar o terasă, cu scaune și mese din plastic, […]

Spiritul locului și concertele live fac din Fiord, pentru mulți, ACASĂ

Acasă. Acesta este cuvântul cel mai des folosit de cei care merg de ani buni la Fiord. Luna aceasta, barul „din capătul Bulevardului” împlinește 23 de ani. Mulți dintre noi îl știm de când era doar o terasă, cu scaune și mese din plastic, un alt bar de cartier apărut la colțul străzii. Nimeni nu visa atunci că locul se va încărca cu o energie care-i va face pe mulți să revină iar și iar.

Există glume pe seama faptului că un nucleu de oameni, care atunci avea o medie de vârstă de 20 de ani, face ce face și tot în Fiord se adună. Or fi vrăji făcute, or fi bucăți de ADN căzute printre scândurile podelei?! Cert e că, din oricare colț al țării sau al lumii, când ajung în Târgoviște, oamenii ăștia se opresc la Fiord.

Așa că nu e de mirare că, atunci când îi întrebi ce reprezintă pentru ei acest loc, răspund la unison: ACASĂ! Am pus aceleași patru întrebări mai multor „fiordiști” (sau „fiordeni”?!), de vârstă și ocupații diferite, cu „state de plată” mai vechi sau mai noi prin acest loc. Am încercat să aflu cum este văzut Fiordul de oameni din generații diferite. Ce pot să spun este că răspunsurile lor nu m-au surprins deloc.

De cât timp mergi în Fiord?

Mihai (20 ani): Un an și jumătate.

Sorin (41 ani): Din 1995, cred, deci 22 de ani.

Gabriela (35 ani): De 19 ani.

Irina (17 ani): La Fiord vin de la 13 ani, iar prima dată am venit pentru a pune la cale o emisiune cu o trupă tânără de rock.

Ce te face să revii?

Mihai (20 ani): Spiritul de familie, îmi place atmosfera.

Sorin (41 ani): Atmosfera, faptul că mă simt ca acasă, combinația de intim cu going out.

Gabriela (35 ani): Faptul că mă simt ca acasă, totul este familiar, siguranța pe care o simt.

Irina (17 ani): Revin la Fiord din dorința de a mă simți în familie. Este, mai bine zis, un REFUGIU.

Care simți că e spiritul locului?

Mihai (20 ani): Distracție, amuzament, relațiile de prietenie între clienți.

Sorin (41 ani): Cred că e și faptul că a rămas întipărită ideea că (la un moment dat) era singurul bar „de rockeri” din Târgoviște. Plus că aici mai avem și cele câteva concerte live pe an, care contribuie și ele la spiritul barului.

Gabriela (35 ani): Atmosfera, concertele.

Irina (17 ani): S-a creat în 23 de ani mai mult decât un spirit. Ești înconjurat de amintiri așezate pe pereți, de artă, de oameni pe care-i îndrăgești la prima bere (a lor, eu sunt minoră și nu consum alcool).

Fiord 23 de ani – Te vezi aici și peste alți 23 de ani?

Mihai (20 ani): Posibil.

Sorin (41 ani): Peste 23 de ani?! Da, mă văd, dar foarte puțin probabil turnând bere pe gât.

Gabriela (35 ani): Da, dacă mai trăiesc, mă văd tot aici.

Irina (17 ani): Fiord este o poveste și o taină a generațiilor. Peste 23 de ani sper să mai putem zâmbi împreună printre mese.

Și aici, la final, apare și clientul fidel misterios, care declară: „Nu știu ca Fiordul să aibă, momentan, un client de 70 de ani, fidel. Aș vrea să devin eu primul, dar nu știu dacă mă ține”.

 

Până una alta, urările, berea și datul din cap cu ocazia celor 23 de ani împliniți de Fiord, vor avea loc în weekendul 17-19 noiembrie. Sunt așteptați atât clienții fideli, cât și cei mai „neinițiați”, dornici să descopere spiritul locului. 

de Alexandra Damian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *