Marius Popescu: „În priză mă țin sentimentele”

Rezistență, dedicare și… umor. Astea sunt, la prima vedere, „ingredientele” necesare unui maratonist montan. Sunt oameni în jurul nostru care aleargă zeci sau sute de kilometri, la diferențe de nivel de mii de metri altitudine, și care fac asta cu plăcere. Cu unul dintre ei am ales să „povestesc” luna aceasta: Marius Popescu. Prof de […]

Rezistență, dedicare și… umor. Astea sunt, la prima vedere, „ingredientele” necesare unui maratonist montan. Sunt oameni în jurul nostru care aleargă zeci sau sute de kilometri, la diferențe de nivel de mii de metri altitudine, și care fac asta cu plăcere. Cu unul dintre ei am ales să „povestesc” luna aceasta: Marius Popescu. Prof de istorie cu state vechi de plată, realizator TV (7 ani de „Carpe Diem”), salvamontist și, de câțiva ani (deja-s aproape 10), alergător montan.

City Best: Ce maratoane ai pe listă anul acesta?

Marius Popescu: Mi-am propus să îmi iau picioarele la spinare și să-mi aerisesc cămările îmbâcsite ale minții și sufletului la concursuri din zone montane ce nu le-am văzut ori despre care am amintiri vechi. Așa că, pentru a intra o Tămâioasă Românească de Cotnari, am să alerg la un semimaraton prin pădurile din jurul Iașului. Asta prin aprilie. Urmează, în mai, să admir Bucegii, Craiul, Leaota și Iezerul de pe potecile din zona Moieciu-Fundata la EcoMarathon. Un concurs ce îmi este la suflet și care pentru mulți deschide sezonul alergărilor montane.

Iar pe final de lună vine și primul ultramaraton. Alerg în trecut prin mare parte din Apuseni. O să fie 70 de km care sper să se transforme în tot atâtea surprize plăcute. Așa în plan mai am următoarele: Marathon 7500, pentru a 9-a oară din cele 10 ediții; Hitt the Egg prin Suhard; un maraton prin pădurile Nemirei; Maratonul Pietrei Craiului prin octombrie și ce o mai pica pe sufletul meu.

City Best: Un bilanț al anului trecut – câte maratoane, câte tendoane stricate, câte beri băute etc…?

M.P.: Nu mai sunt de câțiva ani un „bilanțist”. Așa că… Totuși, menționez trei curse unde mi-am îmbunătățit timpii, dar și două curse de tip blind-date. Una în Ceahlău, alta prin Harghita, și pot să spun că ambele au fost „bunăciuni”. Cât despre bere , te dezamăgesc. Am trecut pe… vin.

City Best: Te-ai apucat de alergat prin munți relativ recent. Cum a venit impulsul?

M.P.: A plecat de la… bere. Unde ele, berile, erau direct proporționale cu numărul de kilometri al primei curse ce o aveam în plan. Asta era prin 2009. Iar după primul concurs, Marathon 7500 încheiat în 38 de ore, m-am ales și cu 8 unghii de la picioare ce m-au părăsit fără regrete. Abia în 2012 am ales să mă dedic alergării montane. Odată cu renunțarea la fumat. Primul concurs pe stil nou a fost Hercules Maraton. Deși am ieșit pe podium, asta daca întorceai clasamanetul, am simțit că m-a prins microbul trail-running-ului.

City Best: Există momente limită acolo, în cursă. Ce te ține în priză?

M.P.: Am ajuns să mă cunosc destul de bine. Ăsta este marele avantaj al trail-running-ului. În cifre, eu stau așa: pe la km 10-11 mi se face foame, pe la km 22 îmi bate în țeavă un prim disconfort al mușchilor și tendoanelor, km 32-24 vine cu Zidul. De aici începe mintea să preia comanda. Dau din casă! Îmi împart cursa în km și persoane dragi mie. Din familie și nu numai. Așa am alergat ceva curse pentru un puști, Dragoș, ce suferă de o boală urâtă. Și pentru cei care i-au trimis acestuia gânduri frumoase ori bani. Mai am în spatele meu ceva copaci plantați anul trecut prin acțiunea Pădurea Copiilor. În priză mă țin sentimentele. De la linia de finiș, când mă revăd cu cei ce au trecut prin ceea ce tocmai am încheiat. Când mă cuprind brațele copiilor iar zîmbetele și încurajările lor sunt cele mai de preț medalii, când am sentimentul că am mai pus o cărămidă la construcția numită Încredere.

City Best: Ai început acum mai bine de 20 de ani, să duci grupuri de liceeni pe munte. Nu ți-a fost teamă de responsabilitate și tot ce presupunea asta?

M.P.: 20 de ani? Se pun la pensie și aștia? 😉 Nu mi-a fost teamă, pentru că nu m-am gândit deloc la asta J Apropos de asta, o fază ce m-a amuzat și mă mai amuză, edificatoare pentru sistemul nostru de învățământ, sistem ce rimează minunat cu „pământ”. Aveam de doi ani cercul meu de ecoturism Gențiana la liceul N. Ciorănescu din Târgoviște. Și îmi cere directorul cu Educativul, un fel de urmaș al UTC-ului, să îi dau… procesele verbale de la activitatea mea. Mă uit la el cum se uită curca-n lemne și îi spun că nu am așa ceva. Replica: „nu ai notat activitățile în procese verbale?”. Pe asta se poate face ori caterincă la greu ori dacă aș avea talent o piesă de teatru absurd.

City Best: Ai satisfacția unor tineri pe care i-ai format în dragostea de munte? Te întâlnești cu ei pe cărare?

M.P.: Sunt câțiva care au fost atinși de microbul Muntelui. Îi cunoști pe unii dintre ei. Este un amestec de orgoliu cu bucuria revederii dacă i-aș întâlni pe cărări de munte. Fie și pentru câteva clipe. E ca un fel de… proces verbal neîncheiat.

City Best: Merg acum tinerii pe munte? Cum sunt față de tinerii rebeli de acum 20 de ani?

M.P.: Nu fredonez deloc refrenul acela în care generația din care fac parte era mult mai orice decât cea de a celor de 18-20 de ani de astăzi. Nu sunt(em) cu nimic diferiți chiar dacă ei au alte unități de măsură  în plus. Aici mă gândesc la biți și bitcoini.

City Best: Ce sfaturi ai pt ei, și ca salvamontist?

M.P.: Să trăiască în armonie. Începând de la cea personală. Restul se rezolvă mult mai ușor, apoi. Și să posede întotdeauna un plan B. Încă una? OK! Să își știe bine limitele și să nu le forțeze prea mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *